„(…) Până ce va lua Hristos chip în voi!”
Clasica greșeală
O greșeală pe care o facem noi, fetele, înainte de căsătorie, este să privim viața de căsnicie dintr-o perspectivă puternic idealistă. Ne uităm la părinții noștri și la greșelile lor și ne promitem că noi nu le vom repeta niciodată în familia noastră. Noi vom fi tăcute și supuse, nu vom răspunde înapoi, ne vom jertfi ori de câte ori este nevoie, ne vom crește copiii „ca la carte”, ne vom trăi viața ca să îi facem fericiți pe cei din casele noastre. Și nu e rău să avem asemenea idealuri.
Problema
Problema este că de multe ori nu gândim realist. Tindem să vedem viața de căsnicie într-o lumină prea roz. Oarecum, ne așteptăm în sinea noastră ca viitorul partener să ne împlinească toate nevoile și cu greu acceptăm faptul că o relație presupune adesea conflicte. Da, conflictele sunt normale! Lipsa lor este ceva anormal, ce poate să ascundă o teamă de confruntare, o dorință de evadare.
Implicațiile unei relații
O relație presupune și sacrificiu (o, da, știm despre asta, dar vai, cât de greu e când trecem noi personal pe acolo!), călcarea peste mândrie și orgoliu și compromisuri necesare. Trebuie să înveți să lași de la tine și să oferi iertare și iubire necondiționate. Căci perioada aceea de îndrăgostire, în care plutești pe o altă lume și nu mai vezi nimic altceva în jur decât pe cel drag, starea aceea (normală) de euforie trece la un moment dat, iar după aceea, iubirea (adevărată!) presupune de multe ori o alegere. Iar împlinirea deplină nu ne-o poate oferi decât Domnul.
Din experiențe personale
Dacă e un lucru pe care l-am experimentat, pe care Domnul mi l-a descoperit în urma căsătoriei, ei bine, acela a fost cât de rea și păcătoasă sunt. Având în vedere că am crescut într-o familie de creștini, că mi-am predat viața Domnului la o vârstă fragedă și am avut o mărturie bună înaintea oamenilor, în inima mea a luat contur treptat-treptat un fel de neprihănire proprie.
Știam, desigur, atâtea lucruri din Biblie, știam că sunt păcătoasă, că am, la fel ca orice om, o natură coruptă încă de la naștere și că am nevoie de un Mântuitor și de Harul Său, însă personal, lucrul acesta nu l-am conștientizat mai adânc, nu l-am experimentat mai profund, decât după ce m-am căsătorit.
Am fost pusă față în față cu urâțenia păcatului din mine și asta mi-a pătruns inima și m-a durut, m-a sfâșiat de multe ori. Domnul mi-a arătat cât, o, vai, cât de neputincioasă și slabă sunt fără El și fără Harul Lui! Cum am nevoie de Harul Lui și de Duhul Lui Cel Sfânt să mă susțină și să-mi dea putere în fiecare zi a vieții mele!
Ce nevoie mare am de o viață puternică de rugăciune! Cât de acerbă este lupta spirituală din jurul meu, lupta spirituală care se dă în jurul familiei mele! Câte atacuri, care de multe ori te iau prin surprindere, cât de mult se luptă cel rău să fure pacea din familie, fie prin oameni din exterior, fie prin cei din interior. Cât de mult urăște cel rău familia și cum vrea să aducă dezbinare, cât de mult dorește el ca cei doi să nu fie una, căci știe că dacă ar fi cu adevărat una în Hristos, vai, ce întăritură puternică ar fi împotriva sa!
Scopul măreț al căsniciei
Dacă e să privim căsnicia creștină în ansamblul ei, în lumina Scripturii, înțelegem că ea este menită să reflecte o imagine măreață, și anume, relația dintre Hristos și Biserică. De asemenea, înțelegem că prin relația de căsnicie, Domnul are pentru fiecare în parte un scop glorios: ca Hristos să ia chip în noi! Acesta este un proces care durează întreaga viață. Însă acest proces este facilitat prin relația de căsnicie. Pentru că viața de căsnicie oferă cadrul perfect pentru o șlefuire permanentă, o modelare continuă pe roata Olarului divin.
E ușor să fii „neprihănit” când ești singur. Când nu ești în contact direct și continuu cu alții. Când nimeni nu „te calcă pe bătături”. În fața celorlalți, la biserică, la serviciu, știm să ne purtăm cea mai frumoasă mască, să fim drăguți, răbdători, zâmbitori, veseli. Dar cum suntem acasă, când în fiecare zi ești cu celălalt, când ajungi să îi vezi și să-i cunoști toate defectele și el la fel în ceea ce te privește?
Chemarea noastră ca soții
Ca soții, suntem chemate să fim „un ajutor potrivit” pentru soții noștri. Ca să fim ceea ce Dumnezeu a intenționat să fim, e nevoie de smerenie, acceptarea greșelilor, pocăință și o atitudine maleabilă, fiind gata să ne lăsăm prelucrate.
E nevoie de multă mijlocire în rugăciune – pentru a primi Harul și puterea Lui de a fi ceea ce trebuie să fim, și pentru soții noștri. Pentru familia noastră, ca ea să fie păzită de atacurile celui rău, pentru noi, să putem construi ziduri de apărare și să nu dăm în niciun fel prilej celui rău, să nu-i lăsăm nicio portiță deschisă.
Viața de familie este într-adevăr minunată, căci pe lângă bucuriile și împlinirile pământești pe care ți le oferă, ea este instrumentul lui Dumnezeu folositor pentru a ne forma caractere nobile, pentru a ne ajuta să semănăm tot mai mult cu Hristos, pentru a-i fi „o comoară deosebită” în ziua pe care o pregătește Domnul (Maleahi 3:17).
– Maria Mureșan
