Amărăciunea vindecătoare

Căsnicia avea sa scoată la iveală tot strâmbul și urâtul din mine, de care nu eram deloc conștientă sau de care nu știam ca exista în firea cu care mă luptam zilnic, iar această conștientizare urma să-mi schimbe viața ușor-ușor când „anii de lapte și miere” începeau să se amestece cu amărăciune.

Nu vreau să mă înțelegi greșit din acest intro brusc, totul va face sens în curând, pe parcurs ce vei citi rândurile mele, iar această „amărăciune” avea sa aducă probabil cea mai frumoasă perioadă de până acum, în cei aproape 8 ani de căsnicie a mea cu Ștefan, acest om al lui Dumnezeu, cu ajutorul căruia voi descoperi chemarea pe care o am în calitate de soție și partener în acest nucleu conceput din veșnicie de Singurul care ar fi putut să aducă doi oameni imperfecți și plini de lumesc împreună pentru a Îl onora ca un întreg. Spun că avea să fie cea mai frumoasă perioadă pentru că voi ajunge să Îl cunosc pe Dumnezeu la un nivel la care nu credeam că Îl pot cunoaște.

În bunătatea Lui, Dumnezeu alege într-un punct al vieții mele să înceapă un proces de sfințire, atât de anevoios și de greu dar într-o manieră cum nu se putea mai bine gândită: CĂSNICIA. Voi ajunge să realizez ca a fost spre binele meu acest proces împletit cu multă confuzie, luptă și jertfire, abia după ce voi conștientiza că nu este despre mine de fapt, iar acum sunt recunoscătoare că această sfințire are să dărâme în mine fire, până când voi ajunge să gust desăvârșirea veșnică alături de Cel Desăvârșit.

Mult timp am fost un om al așteptărilor, ceea ce a adus dezamăgire în relațiile cu ceilalți dar și în relația cu Ștefan pentru că, în micimea mea, consideram că este de datoria lui să facă tot, atât în relația soț-soție, cât și în cea spirituală, așteptare absurdă care a dus la frustrare și la influențarea directă a relației personale cu Dumnezeu.

Depărtarea mea de Domnul avea să șubrezească totodată relația noastră de căsnicie, pentru că în orbirea mea, nu mă mai simțeam împlinită din niciun punct de vedere, nu aveam un scop, nu mă mai rugam decât la nevoie, iar citirea era din ce în ce mai superficială. Nemulțumirea era prezentă zilnic în gândurile și comportamentul meu iar situația părea fără rezolvare: eu nu eram suficientă, Ștefan părea departe iar Domnul și mai departe. Până la un moment dat când totul avea să se schimbe radical.

Revelația a fost atât de dureroasă încât m-a făcut să-mi fie rușine de mine și să mă scârbească atitudinea mea atât de egoistă și plină de lumesc. Ce m-a trezit la realitate, a fost această întrebare adresată de Dumnezeu: „tu ce faci de fapt pentru relația cu Mine? eşti indiferentă, nu petreci timp cu Mine și nu faci nimic pentru a schimba situația asta”. Cu alte cuvinte, eu eram în relația cu Domnul meu, exact tot ceea nu-mi plăcea în relația cu soțul meu. M-a zdrobit tare ipocrizia mea și  m-am prăbușit implorând iertare fără oprire și multe zile, întâi Domnului apoi lui Ștefan, pentru că nu înțelegeam cât de departe ajunsesem de Domnul încât să nu observ că relația mea cu Dumnezeu era o reflecție a relației mele cu Ștefan, în care vinovatul eram doar eu.

Șlefuirea a fost grea și dureroasă, însă acum o percep ca pe tot ce am mai de preț. Am început să văd cum scopul meu se conturează în jurul căsniciei și am ajuns să conștientizez că nimic nu mă oprește în a fi preot în casa mea, că este de fapt datoria mea să susțin ce Domnul ne-a încredințat și că împlinirea mea este Doar Domnul Singurul, oricât de frumoasă și roditoare este căsnicia noastră. Sunt încă multe provocări și lupta are să continue, sunt convinsă, numai că de data asta știu că totul se întâmplă spre desăvârșire și cu un scop. Te încurajez, la final, să-ți cercetezi inima și mersul tău până acum, să stai sincer de vorbă cu Domnul, cu Cel care dă sens și direcție și să petreci timp cu El chiar și când nu simți să o faci și nu te teme, cu cât vei face asta mai des, vei fi uimită de foamea pe care o vei căpăta după Cuvântul Său, încât nu vei mai vrea să lași nicio distragere să împiedice întâlnirea ta cu EL.

autoare Emma Istrate