Skip to content

Convertit la realitate

Prea mult ne adâncim în vise și uităm să privim realist la viaţa noastră. Și mulţi dintre noi ne creăm propria bulă roz și credem că o ducem bine. Dar când este spartă bula aceea roz de către realitate, ne trezim într-un univers necunoscut. Trebuie să ne convertim la realitate și să nu mai trăim în imaginaţia bogată.

🌿 Relaţiile toxice din trecut – Adolescenţă
Cred că pentru fiecare dintre noi au existat lecţii care ne-au învăţat multe. Iar relaţiile cu prietenii din adolescenţă, puteau fi des o problemă, cum au fost și pentru mine.
Și poate ajungeai să îţi selectezi prietenii, ceea ce era bine, să vezi care sunt cu adevărat persoanele care te motivează, influenţează pozitiv, sau cele care îţi sunt alături și în momentele grele. Îţi creai propriul anturaj cât mai sănătos.

Dar excluzând doar prieteniile inocente, unii au avut și relaţii intime încă din adolescenţă și vreau să precizez, dragilor, că e una din greșelile principale din viaţă. Aici mulţi au eșuat, fiindcă nu au avut înainte o viziune pentru viitor. Au acționat rapid și au grăbit lucrurile care aveau să se întâmple mai târziu.
Şi pentru că poate mulţi care au făcut acest pas…Nu au fost conștienţi?! Iar asta a afectat persoana lor pe plan fizic, emoţional sau pentru alţii chiar psihic.

🌿 Formarea la nivel psihic.
Important este ca atunci când vreau să intru în jocul căsătoriei, să știu că nu mai pot da înapoi. Responsabilitatea și precauția sunt de baza. Nu pot accepta decât că, trebuie să duc până la capăt, ceea ce am început. Să nu rămână doar “o experienţă” (neplăcută). Mulţi schimbă relaţiile ca pe șosete.

Nu te mai lăsa folosit/ă!
Nu mai lăsa oamenii care nu merită, să te cunoască mai mult decât trebuie. Nu ai nevoie de mai multe experienţe ca să îţi înveţi lecţia, aia se învaţă când încă ești pe cont propriu, pentru ca mai apoi să fii în avantaj. Pentru inițierea unei relații e nevoie de o formare morală, nu doar fizică.


🌿 Maturitate emoţională.
Cum am spus, este necesară o creștere la nivel de psihic, însă nu se poate doar atât. Inima, sufletul, sentimentele noastre, pot fi în pericol dacă nu controlăm la timp situația.

Atunci când un bebe nu suportă că îi iei suzeta o să facă gălăgie, plângând și țipând până o să i-o dai înapoi. La fel parcă procedăm și noi ca oameni “maturi” în multe cazuri – ca niște copii. Și până nu obținem ce vrem… așa dăm dovadă de un comportament pueril punându-ne în situații jenante. (Asta o realizezi mai târziu)

Dar nu trebuie să fie așa, sau dacă deja este, nu trebuie să mai fie așa!
Creșterea, maturizarea ta emoțională, are un rol extrem de important în relația ta, dar înainte de asta are rol extrem de important pentru tine.

Nu te mai lăsa condus de orice fluture din stomac care se formează în 8.2 secunde.
Nu te mai lăsa condus de dramele pe care ți le faci noaptea în cap.
Nu te mai lăsa condus de ură și indiferență.

Să tratezi bine pe cineva înseamnă că mai întâi să te tratezi pe tine bine. Învaţă să pui pe primul loc caracteristicile dragostei și aplică-le! Nu le lăsa scrise la rubrica de reminders.


🌿 La un pas de depresie.
Depresii, anxietăţii – au existat?!
Ne doare când celălalt ne-a părăsit, trădat, mințit, și din cauza lui suntem acum victime pentru suferinţă. Pentru că, cândva am pus mult suflet acolo, în ceea ce făceam pentru acea persoană. Iar în timp, sau BRUSC, acea persoana a încetat să mai arate vreo afecţiune faţă de tine.

Cum să spun stop stărilor anxioase care năvălesc peste mine în momentul despărţirii?
Prin comunicarea cu alţii. Conversaţiile pe care le purtăm să fie sănătoase, și multe încep de pe genunchi, apoi încet te ridici.

Odată ce pune mâna pe tine depresia, nu te mai lasă, viaţa ta are alt scop, nu să plângi pentru trecutul care n-are să mai fie. Viaţa nu se termină în acele momente în care simţi că nu mai poţi, ci de atunci îţi dai seama cât de puternic ești să treci peste asta, și că prin HAR poţi merge mai departe.

Mulţi recomanda pastile în cazul depresiei.
Dar eu zic altceva:
Bolile sufletului nu se tratează cu pastile.
Ci cu multe lupte câștigate
(emoţional & spiritual).


🌿 Dragostea nu negociază.
Mai rămâne să vă spun că:

“Rămân aceste trei, dragostea, nădejdea, credinţa… dar cea mai mare dintre ele este DRAGOSTEA.”

1. Corinteni 13:13

Cunoscut textul? Dragostea e greu de definit și explicat în termeni pământești. Cred că dragostea e PUR HAR venit din cer pentru noi oamenii. Totuși, încerc să îi fac un portret.

Dragostea e atunci când:
~ aleg să mă pun în locul celuilalt.
~ aleg să fac un bine celuilalt ca și cum binele acela aș fi vrut să îmi fie făcut mie.
~ am sentimente de: afecțiune, simpatie, respect, și îi dovedesc asta.
~ atunci când aleg să iert.

Și de fapt iertarea = dragostea.
N-ai cum să ierți dacă nu iubești, și n-ai cum să iubești dacă nu ierţi.
Dragoste + Iertare = surori

Vedeţi, nu e ca și cum am sentimente pentru el/ea dar le ţin pentru mine, ci îi dovedesc cât de mult îl/o preţuiesc. Nu e ca și cum iubesc, dar nu iert. Iert, ca apoi să iubesc, și ca să iert, dorința de iertare vine din inimă, deci iubesc. Nu e ca și cum sunt egoist și mă gândesc doar la mine, ci mă gândesc că prin vorbele sau acţiunile mele să fac un bine partenerului, și mă pun în locul lui să văd dacă ar fi bine ceea ce vreau să fac, dacă mie mi-ar place ce fac.

Deși în majoritatea cazurilor, cuplurile sunt cucerite de propriul EU al lor, de egoism, de mândrie,
de “cine sunt eu să mă înjosesc să privesc cu dragoste la partener când o poate face el?” 》asta e o percepţie mai mult decât greșită.
Oare Hristos când a fost cu mâinile amândouă pe cruce s-a gândit la El sau la noi? La noi… din dragoste. Ei, și oamenii aleg să se pună pe ei pe primul loc, dar apoi se întreabă de ce nu le-a mers povestea de dragoste?

Ei bine, dragostea începe cu tine, oferindu-i celuilalt doza de iubire de care are nevoie zilnic.
Nu așteapta nimic de la celălalt.
Începe, continuă, sfârșește cu dragoste!

Abia atunci realizezi cât ești de fericit
.

autoare Crina Udriște

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *